veterinar-iasi.ro

Contact
Telefon TEOVET
Telefon TEOVET
Str. Strapungere Silvestru, nr. 33, bl. T6
Program
09.00 - 20.00 : L - V
09.00 - 13.00 : D / 09.00 - 17.00 : S
Acasa             Despre             Servicii             Caini             Pisici             Oferte             Contact
"Daca iei un caine flamand si ii dai de mancare, nu te va musca, aceasta este cea mai importanta diferenta intre un caine si un om. ". (Mark Twain)
Akita inu
Caine de talie mare, solid, armonions, infatisare impunatoare, inteligent, mandru, destul de curajos, ascultator, echilibrat, imperturbabil, cu un puternic instinct de vanatoare, nu latra foarte mult, uneori independent si chiar dominant. Foarte devotat stapanului, este protector cu copiii si ii accepta daca nu il necajesc. Sunt rezervati si neincrezatori fata de straini. Trebuie socializati de mici cu alti caini si alte animale din gospodarie pentru a nu deveni dominanti la maturitate (mai ales fata de cainii de acelasi sex).
Amstaff
Caine energic, curajos, loial, atent, galagios, tenace si dominant,devotat stapanului si familiei acestuia, este prietenos si bland cu copiii .Este agresiv cu alti caini de acelasi sex, iar cei mai multi caini din aceasta rasa se vor intelege doar cu specimene de sex opus. Va accepta pisica sau alte animale din gospodarie doar daca a fost socializat cu ele. Daca nu a fost dresat corespunzator va avea tendinta de a se bate cu alti caini. Are obligatorie nevoie de dresaj de la o varsta cat mai mica.
Basset hound
Caine sociabil, calm, jucaus, un puternic simt olfactiv, inteligent, curios, dar cu caracter independent. Este devotat stapanului, jucaus si iubitor cu copiii, este prietenos chiar si cu strainii, dar daca simte un pericol latra. Se intelege bine cu alti caini si cu alte animale. Au tendinta de a manca mult si devin obezi. Puii trebuie hraniti corespunzator si sa nu fie extenuati fizic cu plimbari lungi pentru a nu le influenta negativ cresterea. Are un nivel scazut de activitate si se multumeste cu plimbari scurte.
Beagle
Este un caine plin de energie, vioi, prietenos, curajos, inteligent, vigilent, cu o fire independenta. Iubitor si prietenos cu stapanul, accepta cu usurinta copiii, chiar si strainii sunt acceptati. Nu are probleme cu alti caini sau alte animale din gospodarie.
Bichon bolognese
Caine inteligent, gratios, gingas, bland, linistit, vesel, ascultator, afectuos si devotat stapanului, se intelege bine cu copiii, dar este vigilent si precaut cu strainii. Se intelege bine cu alti caini si alte animale. Blana acestui caine are nevoie de un periaj si pieptanat zilnic pentru a nu se incalci, Nu naparleste, parul mort este indepartat prin periere. Trebuie indepartat parul crescut in exces dintre pernutele de la picioare si din urechi. Blana va fi spalata regulat pentru a o pastra alba si curata.
Bichon frise
Blana acestui caine trebuie periata zilnic si tunsa din cand in cand pentru a nu deveni prea lunga. Stilul de tunsoare variaza de la tara la tara. De asemenea va fi spalat regulat pentru a-i mentine blana alba si curata. Se va taia parul crescut in exces dintre pernutele de la picioare si din urechi. Acest caine nu naparleste.
Bichon havanez
Blana are un par lung, matasos, neted, des si se prezinta in smocuri care tind sa se uneasca la extremitati. Poate fi crem deschis sau inchis, gri sau alb cu pete din aceste culori, culoare havanei, rar alb curat. Blana de la picioare trebuie tunsa pentru a nu se forma franjrui care sa-i ingreuneze miscarile. Nu naparleste. Trebuie indepartat parul crescut in exces dintre pernutele de la picioare si din urechi.
Bichon maltese
Parul este lung, fin, matasos, des, stralucitor si foarte bogat si acopera intregul corp, capul, coada, picioarele pana la labe. Este alb curat sau sidefiu si purtat cu o carare pe mijlocul spatelui. Blana acestui caine necesita periaj si pieptanat zilnic si spalat regulat. Se va indeparta parul crescut in exces la colturile ochilor, in urechi, dintre pernutele de la picioare. Nu naparleste in mod obisnuit, dar parul mort se inlatura prin periere. Parul de pe frunte se prinde cu o bentita sau fundita pentru a nu acoperi ochii.
Boxer
Blana nu necesita o ingrijire deosebita. Perieri ocazionale si mai frecvente in perioada de naparlire sunt suficiente. Din pacate, aceasta rasa este predispusa la diverse forme de cancer. La orice modificare in comportamentul cainelui este bine sa ne adresam unui medic. Nu se recomanda sa fie tinut prea mult timp sub un soare puternic, pentru a preveni aparitia unui cancer de piele.
Brac
Este un caine inteligent, activ si muncitor pe teren, calm, linistit acasa, sensibil, dar si incapatanat uneori. Este ascultator si devotat stapanului, afectuos si atasat de copii, suspicios si precaut cu strainii. Este un caine de talie mare, puternic, cu aspect patrat, viguros, cu un aspect armonios
Bull terrier
Acest caine este in primul rand dur cu el insusi, foarte curajos si indraznet (nu se teme si nu cedeaza in fata nici unei primejdii), vioi, galagios, vesel, chiar nervos, incapatanat si cu gandire independenta. Daca nu este bine socializat poate fi posesiv cu mancarea si jucariile sale si poate reactiona agresiv atunci cand este provocat. Iubitori de copii, ii accepta cu placere mai ales daca a fost socializat de mic. In general sunt prietenosi cu oamenii, dar se pot angaja in conflicte sangeroase cu alti caini.
Bullmastiff
Este un caine de talie mare, puternic, armonios construit, musculos, care da impresia de mare forta. Este un caine puternic, iute in miscari cu toata masivitatea lui, vigilent, bland, linistit, docil, dar incapatanat uneori. Tolerant si rabdator cu copiii, devotat stapanului, accepta strainii numai cu accordul stapanului. Socializat corespunzator de mic, ajunge sa se inteleaga cu alte animale din gospodarie, dar este dominant fata de alti caini.
Bulldog american
Bulldogul american are o personalitate puternica, este impunator si dominant. Este inteligent, calm, curajos si hotarat. Este prietenos, foarte devotat si iubitor cu familia si in special cu copiii. Este insa agresiv cu strainii si cu alti caini, in special cu cei de acelasi sex.
Bulldog englez
Este un caine de talie medie, masiv, cu un corp greu, indesat, sustinut de picioare scurte, puternice. Blana acestui caine nu necesita prea multa ingrijire. Un periaj pentru a indeparta parul mort in perioada de naparlire este suficient. Se recomanda curatarea regulata a pliurilor de pe fata. Din pacate, la aceasta rasa sunt frecvente afectiunile congenitale la coloana si inima. Au o inclinatie spre sforait si salivatie excesiva cat si spre flatulenta cronica. Nu se recomanda sa stea in soare puternic deoarece este predispus la insolatie.
Bulldog francez
Poate fi roscat dar amestecat cu alb si negru, dar cafeniu si alb cu pete dungate reprezinta cea mai frecventa combinatie Blana acestui caine trebuie periata ocazional cu o perie de cauciuc. Cutele de pe fata trebuiesc mentinute curate pentru a nu se infecta. La fel si urechile. Trebuie ferit de soarele puternic.
Cane corso
Pielea sa nu este cutata iar blana este scurta, aspra si lucioasa. Poate fi neagra, gri, cafenie sau in dungi de cafeniu si gri. Poate avea o pata mica pe piept sau pe membre. Este un caine echilibrat, inteligent si foarte afectuos si loial familiei. Au o personalitate puternica si dominanta si din aceasta cauza sunt precauti si pot deveni agresivi cu strainii, insa socializati corect de mici astfel de situatii pot fi evitate.
Chihuahua
Caine inteligent, foarte curajos, iute, vioi, energic, foarte vigilent, alert, sensibil, jucaus, galagios, cu un latrat care da impresia unui caine mai mare, dar incapatanat. Este foarte atasat de familie si mai ales de o persoana, devotat, crendicios, familiar. Este bine de evitat ingrasarea acestor caini. Dantura puilor din aceasta rasa trebuie verificata regulat pentru a fi siguri ca dintii de lapte au cazut. Uneori acestia raman alaturi de cei permanenti si inlaturarea lor necesita interventie chirurgicala. Sunt destul de mofturosi la mancare.
Chow chow
Blana este dubla cu un strat inferior scurt, des, pufos si un strat exterior ce are un par lung, ridicat, moale sau aspru, des. In jurul gatului si capului, parul mai des formeaza o coama. Poate fi rosu simplu, negru, albastru, crem. Are limba si pigmentatia pielii albastre. Se dreseaza destul de greu, de aceea dresajul trebuie facut numai de catre o persoana cu experienta, calma, autoritara si echilibrata. Nu este un caine foarte energic, are un nivel mediu de activitate, dar totusi ii plac plimbarile. Nu suporta soarele si trebuie protejat vara.
Ciobanesc caucazian
Culorile cele mai intalnite sunt diferite nuante de gri cu umbre mai deschise sau ruginii. Poate fi si crem, alb, cenusiu inchis, galben, cafeniu dar si tigrat sau baltat. Deseori are o masca neagra. Este un caine rezistent la intemperii si cu un nivel moderat de activitate. Necesita un spatiu mare, ingradit unde sa se poata misca in voie. Are nevoie sa faca miscare zilnica si sa aiba ceva de facut. Avand blana groasa se va acomoda cu usurinta la viata de curte.
Ciobanesc de berna
Este un caine de talie, mare, puternic, cu o constructie perfect proportionata si armonioasa, cu infatisare impunatoare. Blana este dubla cu un strat exterior lung, des, moale, putin ondulat sau drept si de culoare negru stralucitor cu pete ruginii la ochi, pe falci, pe picioare si pe frunte, bot, piept, labe si varful cozii. Este un caine curajos, inteligent, vioi, activ, atent, vigilent, calm, latra putin. Devotat si afectuos cu stapanul si familia acestuia, este protector si iubitor cu copiii.
Ciobanesc de bucovina
Blana este dubla, cu un strat inferior scurt, des si mai deschis la culoare, si unul exterior drept, aspru si des. Cea mai intalnita combinatie de culori e alb cu pete bine definite negre sau de culoare nisipului. Se pot intalni si alb tigrat. Este un caine inteligent, voios, activ si independent. Este curajos, mandru, echilibrat, calm, cu un instinct de paza foarte bine dezvoltat. Este prietenos si devotat stapanului si familiei, dar neincrezator cu strainii
Ciobanesc german
Este fidel, afectuos si jucaus cu stapanul si familia acestuia, iubeste copiii si se intelege bine cu ei daca a fost socializat. Trateaza cu indiferenta animalele si oamenii straini atata timp cat acestia nu prezinta semne de agresivitate. Necesita relativ putina ingrijire, periajul efectuandu-se mai ales in perioadele de naparlire cu o perie speciala pentru a indeparta firele de par moarte.
Ciobanesc mioritic
Necesita ingrijire permanenta. Periajul se incepe de cand este mic si se face frecvent , intens, mai ales in perioadele de naparlire cand ii cade foarte mult par. Trebuie inlaturat parul in exces din urechi si dintre pernutele de la picioare. Blana este dubla cu un strat inferior des si moale. Stratul exterior este lung de 8-16 cm des, aspru, rezistent, cu parul usor ondulat, ce acopera tot corpul. Culoarea blanii poate fi: alb total, gri total, alb cu pete bine definite gri sau negre. Are o expresie calma si inteligenta
Ciobanesc carpatin
Blana este dubla, cu un strat inferior scurt si des, si unul exterior drept, aspru si des. Pe cap si partea din fata a membrelor este scurt iar pe corp este abundent. Culoarea este cea a nisipului in umbre mai deschise pe lateral si mai inchise pe spate. Poate avea si pete albe dar nu prea intinse. Aspectul general este cel al unui lup. Blana lui necesita un periaj destul de rar pentru a nu se incalci. Este unul din putinii caini care nu semnaleaza probleme de sanatate.
Cocker spaniel american
Pe cap are blana scurta cu un puf des si prezinta franjuri bogate pe urechi, piept, burta si picioare. Poate avea orice culoare cum ar fi negru, maro-roscat, bej deschis, bicolore sau chiar multicolore. Blana trebuie pieptanata si periata zilnic si trimata de cateva ori pe an la un salon specializat. Din pacate aceasta rasa are aproximativ 25 de afectiuni congenitale recunoscute. Se recomanda controlul la un medic in primele ssaptamani de viata.
Cocker spaniel englez
Blana are un par fin, matasos, de lungime medie, drept sau ondulat, mai scurt pe cap si mai des formand franjuri pe urechi, picioare, piept si abodomen. Poate fi: maron - roscat, rosu inchis, negru cu cafeniu, alb cu negru, rosu sau cu pete rosu-inchis (cu sau fara margini cafenii), albastre, portocalii. Blana acestui caine trebuie periata si pieptanata regulat pentru a nu se incalci. Trebuie inlaturat parul crescut in exces dintre pernutele de la picioare si din urechi. Daca este nevoie blana trebuie tunsa de 2-3 ori pe an de catre un specialist.
Collie
Este un caine rezistent la intemperii, are nevoie de multa miscare, activitate alaturi de un stapan iubitor si activ, cu multa experienta in cresterea cainilor. Collie negri nu trebuie imperechiati intre ei deoarece pot da nastere unor pui (1/4) cu deficiente de vedere (chiar orbi). Cea mai cunoscuta afectiune este anomalia oculara Collie.
Dalmatian
Este un caine inteligent, activ, iute, disciplinat, energic, prietenos, uneori incapatanat. Devotat si prietenos cu stapanul, tolerant si iubitor cu copiii (fiind un caine mare, trebuie avut grija cand se apropie de copii) este precaut si vigilent cu strainii. Se intelege bine cu alti caini si alte animale (are o afinitate innascuta pentru cai) din gospodarie.
Dog german
Este un caine vigilent, inteligent, entuziast si jucaus, calm si sensibil. Este foarte devotat si credincios familiei dar mai ales unei persoane. Prietenos din fire, accepta alte animale si alti caini. Se intelege foarte bine cu alti caini. Nu este primitor cu strainii, dar prietenii familiei sunt acceptati fara rezerve. Nu este un caine galagios. Are o crestere rapida si necesita o ingrijire atenta in perioada de crestere. Nu trebuie solicitat fizic in aceasta perioada pentru a nu avea probleme cu dezvoltarea oaselor, articulatiilor si muschilor.
Dog argentinian
Blana are un par scurt, des de culoare alba. Este un caine inteligent, iute, curajos, perseverent, puternic si indraznet. Devotat si afectuos cu familia, este precaut cu strainii. Manifesta atitudine dominatoare fata de alti si fata de alte animale din gospodarie, chiar daca a fost socializat cu acestea. In general accepta copiii daca a fost socializat. Nu este un caine prea galagios.
Fox terrier
Este un caine foarte energic, tenace, rezistent, curajos, nu se teme sa atace un animal mai mare decat el; zburdalnic, mereu gata sa atace si sa muste, inteligent, latra la cel mai mic zgomot, are inclinatie catre sapat. Devotat stapanului, iubeste copiii si se intelege bine cu ei, dar trebuie avut grija cu copiii mici pentru ca este un caine foarte vioi, zburdalnic. Accepta strainii dar nu va ezita sa atace in caz de pericol. De asemenea barba si mustata trebuiesc pieptanate zilnic pentru a nu se incalci.
Golden retriever
Blana acestui caine trebuie periata periodic pentru a indeparta firele de par moarte si se va trima daca este necesar pentru a avea un aspect ingrijit si placut. Se va inlatura parul crescut in exces dintre pernutele de la picioare si se vor mentine urechile curate. Acest caine invata cu usurinta si nu va uita niciodata ce a invatat. Este un caine sensibil iar dresajul trebuie sa fie bland, cat mai variat pentru ca pot invata si au mult de oferit.
Husky siberian
Acest caine se simte bine in aer liber, intr-un mediu mai rece, langa un stapan activ, tip sportiv. Ii place sa faca multa miscare, sa hoinareasca de aceea curtea trebuie sa fie bine ingradita pentru a nu pleca. Nu se cearta cu alti caini, deci este o rasa potrivita daca se doresc mai multe exemplare. Trebuie socializat, dresat.
Labrador
Blana este dubla, cu un prim strat pufos, des, scurt si un strat exterior cu par scurt, drept, impermeabil. Poate fi negru, galben, maroniu. Poate avea sau nu o pata alba pe piept. Este un caine cu un nivel ridicat de activitate caruia ii place sa faca miscare, sa munceasca si de aceea este recomandat persoanelor active care au timp liber pentru a-l rezerva cainelui. Este un caine cu aptitudini pentru sporturile de camp, ii place sa faca plimbari lungi, sa alerge fara lesa, sa se joaca, sa faca aport, sa inoate.
Peckinez
Blana acestui caine trebuie periata si pieptanata frecvent mai ales in locurile unde se poate incalci (abdomen, picioare, articulatiile picioarelor). Trebuiesc ingrijite cutele de pe fata pentru a nu se infecta, trebuiesc mentinute urechile curate si taiat parul in exces dintre pernutele de la picioare. Acest caine se simte bine intr-o casa sau un apartament alaturi de un stapan sau o familie iubitoare, nu foarte activa. Are un nivel scazut de activitate si nu ii plac plimbarile lungi.
Pincher pitic
Este un caine istet, placut, activ, latra cu orice ocazie, curajos si increzator in propriile puteri, plin de viata, alert si vigilent. Poate trai atat in aer liber cat si in apartament. Desi are un nivel de activitate mediu, ii place miscarea, joaca. Are nevoie de socializare, dresaj.
Pitbull
Este un caine sigur pe sine, cu o teribila pofta de viata. Este atat de fericit cand i se da atentie incat este dispus sa suporte jocurile mai dure ale copiilor. Este neprietenos si agresiv cu alti caini, in special cu cei de acelasi sex. Are neaparat nevoie de socializare si dresaj, intrucat are o fire dominanta si e mai dificil de controlat.
Caniche
Blana acestui caine de companie trebuie trimata atent de catre un specialist, lasandu-le par lung pe cap, urechi si picioare. Acest caine nu naparleste. Vor fi spalati regulat si vor fi mentinute urechile curate pentru a nu se infecta. Are un nivel de activitate, destul de ridicat si este recomandat persoanelor active. Ii plac plimbarile lungi, sa inoate, sa faca sport (flyball, concursuri de agilitate) . Are nevoie de socializare si dresaj.
Pug
Simte nevoie de multa atentie si devine gelos daca stapanul da mai multa atentie altcuiva. Blana acestui caine trebuie periata ocazional cu o perie de cauciuc. Cutele de pe fata trebuie intretinute curate permanent pentru a nu se infecta. Trebuie ferit de razele solare puternice. Are tendinta de a sforai.
Rottweiler
Un rottweiler isi va apara stapanul si teritoriul pana la capat. Socializat de mic cu alte animale din gospodarie se va intelege cu ele, dar va avea o atitudine dominanta fata de alti caini. Deoarece are un caracter dominant, incapatanat, dresajul trebuie inceput de la o varsta frageda. El trebuie facut de o persoana cu multa experienta in dresajul cainilor, o persoana calma, linistita si echilibrata.
Saint bernard
Blana acestui caine trebuie periata zilnic pentru a inlatura firele de par moarte. Aceasta rasa este predispusa la afectiuni oftamologice, deasemeni sufera de numeroase afectiuni congenitale. Nu trebuie tinut in caldura. Acest caine are nevoie zilnica de miscare, Dresajul trebuie facut cu o voce calma, echilibrata si iubitoare. Trebuie sa fie ferm si consecvent.
Schnauzer pitic
Este un caine inteligent, alert, vioi, reactioneaza la orice zgomot sau miscare. Vigilent si neobosit, este loial, devotat familiei si mai ales unei persoane. Se intelege bine cu copiii, la fel si cu alte animale sau alti caini. Sunt prevazatori cu strainii si ii va latra puternic.
Setter irlandez
Este un caine cu un nivel ridicat de activitate caruia ii place sa faca multa miscare si sa aiba ocupatie. Este un caine recomandat persoanelor active care isi pot face timp liber pentru a se ocupa de caine deoarece ii plac plimbarile lungi, ii place sa alerge pe langa o bicicleta, ii place sa hoinareasca mai des daca simte un miros interesant si poate pleca de langa stapan.
Shar pei
Blana este foarte aspra (numele rasei inseamna " blana de smirghel ") si exista doua varietati : cea cu par scurt sau "par de cal" si cu par mai lung, dar nu mai mult de 2,5 cm. Prima varietate este mai des intalnita. Culorile pot fi: negru, maro, cafeniu, rosu sau crem. Cutele pielii de pe corp si cap trebuiesc curatate periodic pentru a nu se infecta. Daca este necesar pot fi periati cu o perie moale.
Shih tzu
Blana acestui caine are nevoie de periaj zilnic pentru a evita incalcirea ei. Parul de pe nas si frunte va fi prins cu o clema pentru a nu cadea in ochi. La aceasta rasa ochii sunt foarte sensibili si trebuie mentinuti curati in permanenta folosind eventual picaturi speciale. Si urechile vor fi verificate regulat si mentinute curate. Cine nu are timp pentru periaj poate tunde cainele odata la doua luni.
Vizsla
Este un caine cu un nivel ridicat de activitate caruia ii place sa faca multa miscare, sa aiba ocupatie. Este recomandat persoanelor active si care-si pot face timp pentru caine, pentru a-l scoate la plimbari lungi, sa-l lase sa alerge, sa faca aport, sa inoate. Poate fi tinut si intr-un apartament daca face zilnic miscarea de care are nevoie fizic si psihic, fiind linsitit apoi. Se simte insa mai bine intr-o curte ingradita unde se poate misca in voie. Are nevoie de dresaj si socializare.
Yorkshire terrier
Este un caine curajos si hotarat, inteligent, vioi, vesel, alert si vigilent. Este un caine sensibil, trebuie tratat cu blandete, afectiune. Este ascultator si devotat stapanului. Se intelege bine cu copiii atat timp cat nu il vor necaji prea mult . Blana acestui caine trebuie periata si pieptanata zilnic. Parul de pe cap trebuie prins pentru a proteja ochii. Dar poate fi tuns, scurt si atunci ingrijirea blanii nu mai necestia atata efort. Deoarece sufera de frig iarna trebuie sa poarte o mica haina de protectie.
Copyright © C.M.I.V. Hritcu Luminita Daniela - Iasi 2014   
Free Web Hosting